Imediat dupa ce am postat filmuletul de promovare al campaniei “Miscarea de Rezistenta” mi-am luat cativa pumni in ochi. S-au gasit “firile critice ale societatii” sa ma ingroape in noroi datorita faptului ca-mi permit sa sustin anumite lucruri, persoane, idei si concepte. Căci suntem o natiune de caratişti, nu?! Umanitatea sau mai bine spus “spiritul uman” al unor persoane, te denigreaza odata cu primul cuvant pe care incepi sa-l rostesti, jignindu-te haotic printr-o expresie deloc grozava care suna cam asa: “Ha ha ha si tu incerci sa pari culta? Tocmai tu, cea care promovezi nonvalorile?” Mi se pare din ce in ce mai bizara lumea, din ce in ce mai “cu capul departe de umeri” si exagerat de critica atunci cand nu este cazul sa fie asa. Cand ar putea un om sa-ti dea sfaturi cum sa fii si ce sa apreciezi? Ce calitati trebuie sa aiba acea persoana ca sa poata sa faca asta? Nonvalorile cum pot fi caracterizate? Unii dintre noi stiu exact care’s nonvalorile tarii? Daca mie imi place exagerat de tare sa mananc sarmale in foi de vita, de ce sunt huiduita ca nu mananc sarmale in foi de varza acra? Tre’ sa ma rezum la a face parte din “turmă” si la a gandi ca toti ceilalti ca sa fiu ok vazuta in ochii lor? Mai exista oare bunul simt si puterea de a aprecia persoana care desi nu-i placuta de toata lumea, insista dezgolirea ochilor unor persoane chioare?
De unde atata ură?
Ma astept la contracarari. N-am nici cea mai mica pretentie cand vine vorba de feedback-urile pe care le primesc aici pe blog din partea unora, decat pupincuristi mai bine persoane critice, insa, daca personajele sunt exagerat de critice fara a avea argumente, mi-e greu sa cred ca acestea sunt in lumea care trebuie. De unde atata ură? Atunci cand alegi sa asculti un anumit tip de muzică (ca un exemplu neinsemnat) fara a accepta vreun altu’, te inchizi singur in cuşcă. Daca alegi sa citesti zilnic ziarul de dimineata, fara a deschide vreodata vreo carte, te inchizi singur in cuşcă. Daca alegi sa-mi citesti blogul fara a vrea sa şi intelegi ce cacat scriu eu aici, intra pe alte pagini si cauta ce-ti place, ce te defineste si ce-i de tine. N-am nimic mai bun ca ceilalti, sunt din contra, o oarecare, insa diferenta e ca eu macar incerc sa mananc pietre pentru o anume cauză, pentru a ma convinge pe mine insami, de ceea ce sunt in stare si pentru a-mi motiva ideea ca am incercat sa’mi schimb gandirea care pana acum ceva timp era fixata spre … “ideea de tumă”
De ce ne pasă atat de mult şi de ce ne atrage mediocritatea? Am facut parte din echipa BlackOut si-am renuntat impreuna cu ceilalti tocmai pentru faptul ca nu aveam cui transmite ceea ce scriam, iar promovarea pe care o faceam se numea “promovarea dusmanului” (imi apartine in totalitate aceasta parere) N-ar fi necesar sa scriu asta, insa simt nevoia sa ma dezleg de ceva ce ma leaga. Imi amintesc “cu drag” faptul ca mai acum cateva luni lucram intr-o agentie imobiliara de dimineata pana seara tarziu, uneori si in weekend, veneam zilnic acasa pe la 10 – 11 seara, plecata de dimineata de la 7, obosita franta si… ma apucam cu super mult chef sa scriu articole pentru revista… scriam doar ceea ce era frumos de spus despre fiecare “artist” care aparea in paginile BlackOut. Incercam sa transmit doar lucruri pozitive. Cu toate astea, pe langa faptul ca s-a spus despre mine ca sunt agramata (asta pentru ca scriam gresit cuvintele din cauza faptului ca-mi picau ochii in gura de oboseala si nimeni nu statea sa corecteze ceea ce scriam, din lipsa de timp), n-am scris niciodata din punctul unora de vedere, un articol multumitor despre vreo “vedetă”, cu mici exceptii poate. Aveam momente cand spuneam: Pentru cine frate sa scriu? De ce sa continui sa cladesc ceva ce oricum va ramane la nivel de idee, in care oamenii cred pentru o secunda, apoi se intorc si pleaca fara sa-si aduca aminte? Pe cheltuiala mea, alegeam sa promovez in felul meu ceea ce acum foarte putin conteaza… e la nivel de nişă. Nimeni n-a fost multumit. Impreuna cu ceilalti, crucea rosie a scris pe noi timp de 8 luni de zile, mancam si pietre ca revista sa mearga, insa n-a fost sa fie.
Si cu toate astea, de unde atata ură?
Se intelege bine mesajul pe care trebuie “Miscarea de Rezistenta” sa-l transmita? Sau tre’ sa fii “cineva” ca lumea sa te perceapa corect? De regula cei mai multi gandesc: “De ce sa-l ascult eu pe ăla? Eu sunt mai bun ca el! Eu sunt mai smecher ca el!”, astfel omorand orice inceput de succes, orice incercare.
Ce inseamna – performanţă – ?
Intr-o lume in care competitia este gresit inteleasa, performanta apare doar in cazul in care fiind mai “căpos” de fire, iti deschizi singur usile si strigi de-ti spargi plamanii: Hei, aici sunt, am facut ceva bun! Randamentul, caci astfel se defineste performanta, trebuie dat la cote maxime, incat sa faci si ochiul care nu vede sa te observe. Concluzia acestui eseu e ca eu ma retrag, te las pe tine (cu subinteles) sa fii tare !!!
“
comentarii recente